Visez de mult timp la o lume albastra, cufundata in reflectii, discutii constructive, aspirante la ceva cu adevarat important, capabile sa transmita un mesaj util. Asa imi pierd serile balacindu-ma intr-o lume albastrie unde fumul de tigara se ridica spre stele, cu o minte imbitata cu alcool, despicand insemnatatea norocului, vietii, fricii de a pierde tot ce a insemnat ceva si de a raname nul in fata timpului. Rememorand fetele care mi-au adus zambete si lacrimi, care m-au modelat in ceva viu, dupa care tanjesc si a caror expresie mi-au dilatat pupilele atat de mult incat lumina soarelui devenea orbitoare. Aflat la capatul unor zile in care reintalnirile mi-au rascolit amintiri de mult varate in coltul mintii pentru a nu fi gasite, nu pot decat sa privesc in trecut cu tristetea disparitiei lor in viitor. In fond noi privim doar viata care s-a petrecut. Insasi miimea de secunda necesara transmiterii informatiilor din iris spre creier nu insemna decat ca lucrul pe care il vedem s-a petrecut. La fel cum privim stelele si vedem imagini ale lor de milioane de ani, realitatea din ochii nostri s-a petrecut acum o miime de secunda. Ne petrecem viata in trecut si visam la viitor, blestemați sa nu traim niciodata in prezent. Totusi atat timp cat regasim visul in clipa trecutului ma pot declara multumit, dispus sa sper ca intr-o zi voi putea percepe prezentul si mai rapid ... fiind mai aproape de el. As vrea in sfarsit sa nu mai privesc trecutul si nici sa visez la viitor, as vrea sa traiesc in prezent!!!