Ma simt prins, atarnat in cateva fire subrede ca o paiata, cu un papusar curpins de indecizie. Probabil ar fi suficient si cea mai mica zvacnire pentru a iesi insa, suspendat de realitate aleg sa nu fac nimic. Prefer sa raman nemiscat prins in iluzia unui inceput. Desigur fiecare fibra nervoasa, aflata sub stimulul ratiunii îmi striga sa-mi revin pentru ca am mai fost aici. Probabil organismul inca isi aduce aminte drumul lung pana la podea odata scapat din fire. Insa de undeva din mine, un loc necartografiat inca de mintea analitica rasare un mugur de speranta pe care nu pot decat sa-l privesc stand nemiscant, ca nu cumva vibratia sa-l disturbe si apoi sa moara.